"Pâinea noastră cea de toate zilele"

" (...) atunci când, mergând pe stradă, întâlnim o persoană aflată în necesitate, sau un sărac vine să bată la uşa casei noastre, este foarte diferit, pentru că nu mai sunt în faţa unei imagini, ci suntem implicaţi personal. Nu mai există nicio distanţă între mine şi el sau ea şi mă simt interpelat. Sărăcia în abstract nu ne interpelează, ci ne face să ne gândim, ne face să ne plângem; dar atunci când vedem sărăcia în carnea unui bărbat, a unei femei, a unui copil, acest lucru ne interpelează! Şi de aceea, acea obişnuinţă pe care noi o avem de a fugi de cei nevoiaşi, de a nu ne apropia de ei, trucând un pic realitatea celor nevoiaşi cu obişnuinţele la modă pentru a ne îndepărta de ea. Nu mai există nicio distanţă între mine şi săracul pe care-l întâlnesc. În aceste cazuri, care este reacţia mea? Îmi întorc privirea şi trec mai departe? Sau mă opresc să vorbesc şi mă interesez de starea sa? Şi dacă faci acesta nu va lipsi vreunul care spune: „Acesta este nebun pentru că vorbeşte cu un sărac!”. Văd dacă pot să primesc în vreun fel acea persoană sau încerc să mă elibereze de ea cât mai repede? Dar poate că ea cere numai necesarul: ceva de mâncat şi de băut. Să ne gândim un moment: de câte ori recităm „Tatăl nostru”, şi totuşi nu suntem cu adevărat atenţi la acele cuvinte: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”. (Papa Francisc, 19.10.2016)

Una dintre campaniile noastre caritabile, care are un caracter constant, ea desfasurandu-se pe parcursul a mai multor luni consecutive, este intitulată „Pâinea noastră cea de toate zilele”. Iată în ce constă:

Ne propunem ca, o dată pe săptămînă, să împartim pâine și alimente neperisabile, produse de igienă și alte lucruri necesare, unor persoane care „locuiesc” pe străzi sau care au o situatie materială deficitară, neputându-și asigura hrana zilnică, precum și unor familii cu multi copii sau unor batrani singuri și neputinciosi, persoane care locuiesc atât în Mun. Cluj-Napoca, cât și în localitățile rurale limitrofe.

Astfel, în fiecare zi de sâmbătă colectăm și distribuim pachete (alimente neperisabile, haine, încăţăminte, rechizite şcolare), unor familii cu probleme sociale, precum şi pâine şi hrana rece persoanelor aflate în Centrele de Găzduire Temporară ale Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, din str. Oaşului şi str. Dragoş Vodă, precum si celor gazduite la Centrul „Sf. Ioan al lui Dumnezeu”, din str. Petofi Sandor.