Despre noi

Operele de caritate in Doctrina Bisericii :

1."Dumnezeu este iubire şi cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el" (1In4,16).[1] Aceste cuvinte din Scrisoarea întâi a sfântului Ioan exprimă cu o deosebită claritate ceea ce constituie centrul credinţei creştine: chipul creştin al lui Dumnezeu şi, în consecinţă, chipul omului şi al drumului său. 

2.”Cea mai mare porunca din lege este sa iubesti pe Dumnezeu din toata inima si pe aproapele ca pe tine însuti” (cf. Mt 22, 37-40)[2]. Aceasta porunca a iubirii fata de aproapele Cristos Si-a facut-o proprie si a îmbogatit-o cu o noua semnificatie atunci când a voit sa se identifice cu fratii Sai, ca obiect al iubirii: “Întru cât ati facut aceasta unuia dintre fratii Mei mai mici, Mie Mi-ati facut” (Mt 25, 40)[3].

Ambele pasaje scripturistice, se referă una la alta atât de strâns, încât afirmarea iubirii lui Dumnezeu devine o minciună dacă omul se închide în faţa nevoilor aproapelui său ori, mai mult, dacă îl urăşte. Trebuie mai degrabă să interpretăm versetul sfântului Ioan în sensul că iubirea aproapelui este un drum de întâlnire şi a lui Dumnezeu, iar închiderea ochilor în faţa aproapelui înseamnă să devii orb în faţa lui Dumnezeu.

De aceea mila fata de cei saraci si bolnavi, precum si asa-numitele opere de caritate si întrajutorare pentru a usura toate suferintele omenesti sunt în mod deosebit apreciate în Biserica. Actiunea caritativa astazi poate si trebuie sa îmbratiseze pe toti oamenii si toate necesitatile. Oriunde exista oameni care sunt lipsiti de mâncare si bautura, de îmbracaminte, de locuinta, de medicamente, de loc de munca, de învatatura, de mijloacele necesare pentru a duce o viata cu adevarat omeneasca, sunt chinuiti denenorociri si boli, sufera în exil sau în închisoare, acolo caritatea crestina trebuie sa-i caute si sa-i gaseasca, sa-i mângâie cu grija marinimoasa si sa-i aline dându-le ajutor. Aceasta obligatie, această angajare concretă, revine în primul rând persoanelor si popoarelor care traiesc în prosperitate[4].

Caritatea creştină este înainte de toate răspunsul la ceea ce, într-o situaţie anume, constituie necesitatea imediată: persoanele înfometate trebuie hrănite, cele fără haine trebuie îmbrăcate, cele bolnave trebuie îngrijite în vederea vindecării, cele reţinute în închisori trebuie vizitate etc. Organizaţiile caritative, trebuie să facă tot ce le stă în putinţă pentru a fi puse la dispoziţie mijloacele necesare, şi mai ales bărbaţii şi femeile să-şi asume asemenea datorii. Cât priveşte slujirea persoanelor suferinde, competenţa profesională este necesară înainte de toate: cei care se îngrijesc de alţii trebuie să fie formaţi în aşa fel încât să poată împlini gestul potrivit la momentul potrivit, luându-şi şi angajamentul de a continua îngrijirea. Competenţa profesională este una dintre primele necesităţi fundamentale, dar numai ea nu este suficientă. În realitate, e vorba de fiinţe umane, iar fiinţele umane au întotdeauna nevoie de ceva mai mult decât de îngrijirile tehnic corecte. Au nevoie de omenie. Au nevoie de atenţia inimii!

Dezvoltarea unei asemenea angajări reprezintă pentru tineri o şcoală de viaţă care educă în spiritul solidarităţii, disponibilităţii, în vederea dăruirii nu doar a ceva, ci a dăruirii de sine însuşi. La anticultura morţii, care se exprimă de exemplu prin drog, se opune în felul acesta iubirea care nu se caută pe sine însăşi, ci care, întrucât e disponibilă să "se piardă" în favoarea altuia (cf. Lc 17,33 ş.u.), se revelează drept cultură a vieţii.

Pentru ca exercitarea caritatii sa fie întotdeauna deasupra oricarei banuieli si sa apara ca atare, trebuie privit în aproapele chipul lui Dumnezeu, dupa care a fost creat, si Cristos Domnul caruia I se ofera în realitate tot ce se da celui sarac.”Caritatea nu trebuie să fie un mijloc în slujba a ceea ce se numeşte astăzi prozelitism. Iubirea este gratuită”. Nu se foloseşte pentru a atinge alte scopuri![5] Sa fie avute în vedere, cu cea mai mare delicatete, libertatea si demnitatea persoanei care primeste ajutorul. Puritatea intentiei sa nu fie pângarita de vreo cautare a interesului propriu sau de vreo dorinta de dominare. Sa fie satisfacute în primul rând exigentele dreptatii, ca nu cumva sa fie oferit ca dar de caritate ceea ce este datorat dupa dreptate. Sa se elimine cauzele relelor, nu numai efectele; ajutorul sa fie astfel organizat încât cei care îl primesc sa fie treptat eliberati de dependenta si sa se poata ajuta singuri.

Asadar laicii sa pretuiasca mult si sa ajute dupa puteri operele de caritate si initiativele de asistenta sociala private sau publice, chiar internationale, care aduc un ajutor eficace oamenilor si popoarelor aflate în nevoie, si sa coopereze în aceasta cu toti oamenii de bunavointa.[6]

[1] Scrisoarea I a Sfantului Apostol Ioan, cap. 4, v. 16

[2] Evanghelia dupa Sfantul Apostol si Evanghelist Matei, cap. 22, v. 37-40

[3] Evanghelia dupa Sfantul Apostol si Evanghelist Matei, cap. 25, v. 40

[4] Papa Benedict al XVI-lea, Deus Caritas Est, Roma, "Sfântul Petru", 25.12.2005

[5] Cf. CONGREGAZIONE PER I VESCOVI, Direttorio per il ministero pastorale dei vescovi Apostolorum successores (22 febbraio 2004), 196: Citta del Vaticano 2004, 2a, 208.

[6] Ioan Paul II, papa, Christifideles laici, Iasi : Presa Buna, 2002

„Problemele actuale de natură culturală și socială îi privesc, înainte de toate, pe credincioșii laici, chemați, cum amintește Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, să se ocupe de cele vremelnice, orientându-le după voința lui Dumnezeu" (cf. Lumen gentium, 31). Prin urmare, se poate înțelege ușor importanța formării laicilor, pentru ca, prin sfințenia vieții lor și prin forța mărturiei lor, să contribuie la progresul umanității.

În spiritul doctrinei sociale a Bisericii Catolice și a acestor directive, pentru coordonarea și susținerea formării laicilor, Asociația Creștină „Misionarii lui Padre Pio” este o posibilă opțiune. Statutul și Regulamentul ei vin ca rezultat al căutărilor și experiențelor trăite până acum în activitatea cu laicii, după modelul Sfântului Pius de Pietralcina (1887-1968), care a pus în centrul vieții și a activității sale de apostolat, Crucea Domnului, ca tăria, înțelepciunea și gloria Sa. La nivelul carității sociale, el s-a angajat în ușurarea durerii și a suferinței multor familii, în primul rând fondând „Casa Sollievo della Sofferenza” (Casa pentru Alinarea Suferinței), deschisă la 5 mai 1956. 

El și-a demonstrat iubirea deplină pentru aproapele primind, timp de mai bine de 50 de ani, nenumărate persoane care au recurs la ministerul și la confesionalul său, la sfatul și mângâierea lui. Era aproape asediat: îl căutau în biserică, în sacristie, în mănăstire. Și el se dăruia tuturor, reaprinzând credința, împărțind haruri, aducând lumină. Dar în special în săraci, în cei aflați în suferință și în bolnavi vedea imaginea lui Cristos, și li se dăruia în mod particular...

Misiunea noastră :

Inspirați de versetul evanghelic „Ori de câte ori ați făcut acestea unuia dintre aceștia mici ai mei, Mie mi-ați făcut!” (Ev. după Matei, cap. 25, v. 40), membrii Asociației, indiferent de naționalitate, etnie sau confesiune religioasă, doresc să se asocieze în scop caritabil, de binefacere și întrajutorare a săracilor, copiilor, bătrânilor și familiilor cu probleme sociale, dorind să poată vedea Chipul Domnului Cristos în cei marginalizați și suferinzi, promovând, totodată, o viață creștină autentică – așa cum este prevăzut în Statutul Asociației.

Pentru îndeplinirea obiectivelor sale, Asociația își propune realizarea următoarelor activități, împărțite în 3 planuri de activitate :

Social / Caritabil, prin :

  • ajutorarea celor nevoiași din spitale, cămine de bătrâni, orfelinate, internate sau alte instituții ale statului;
  • sprijinul acordat persoanelor neajutorate, care trăiesc pe străzi;
  • să adune și să-i învețe carte pe copiii abandonați, ai străzii sau care provin din familii dezorganizate;
  • vizitarea și grija față de cerșetori, bolnavi și copiii acestora;
  • îngrijirea celor nedoriți, neiubiți și singuri pe lume, precum și orice persoană abandonată, fără a face din caritate un mijloc de prozelitism, căci iubirea este și trebuie să rămână gratuită.
  • angajarea dezinteresată în voluntariat

Asociația va putea organiza case pentru :

  • copii abandonați;
  • săraci, care nu au un acoperiș deasupra capului sau trăiesc în condiții nedemne de o ființă umană;
  • case de zi și centre pentru copii;
  • centre de ajutor pentru distribuirea gratuită de hrană și îmbrăcăminte;

Cultural / Educațional, prin :

  • organizarea de reuniuni, dezbateri, simpozioane, conferințe, colocvii, expoziții, participarea la manifestări cu teme privind atingerea scopului asociației;
  • elaborarea de strategii și acțiuni de informare prin publicații, cărți, pliante și alte mijloace.
  • implicarea în activități de formare a copiilor;
  • atragerea și reunirea unor personalități și specialiști din diferite domenii de activitate care pot contribui nemijlocit la realizareascopului asociației;
  • sensibilizarea față de valorile autentice ale științei, culturii și artei;
  • organizarea de activități cultural-artistice.
  • centre pentru tineret.

Spiritual / Ecumenic, prin :

  • disponibilitate și cooperare în ceea ce privește activitatea misionară a Bisericilor creștine, care doresc colaborarea și sprijinul reciproc;
  • susținerea activităților din parohiile de unde provin membrii asociației și nu numai;
  • participarea la activități coordonate de diferitele Biserici și comunități creștine;
  • momente de adorație și rugăciune în comun;
  • exerciții spirituale și zile de reculegere etc.
  • promovarea inițiativelor în parohii cu privire la ecumenism etc.
  • organizarea de pelerinaje;
  • elaborarea de modalități și acțiuni de promovare a moralei creștine.