Centrul Social-Comunitar Pietrelcina - 13-14 mai 2017

"Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. Dacă m-aţi cunoscut pe mine, îl cunoaşteţi şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut”

Astazi a fost din nou Ziua Domnului, zi în celebrăm cu bucurie biruinţa lui Cristos asupra păcatului şi a morţii și am dorit iarasi sa ducem aceasta bucurie duminicala tuturor acelor frati si surori ale noastre pentru care ziua de duminica nu mai inseamna mare lucru, doar o alta zi adaugata la sirul lung al zilelor si anilor traiti in deznadezde si suferinta... Suferinta poate imbraca multe forme: boala, foame, lipsa unui adapost deasupra capului, saracie, vicii, nepasarea celor din jur...și lista suferinţelor condiţiei umane poate continua la nesfârşit. Dar Cristos luptă împotriva infirmităţilor şi a morţii. Totusi când redă sănătatea sau viaţa, Isus nu acţionează decât în cazuri particulare. Răspunsul definitiv îl va da mai târziu. Doar prin suferinţa, moartea şi învierea sa, Cristos va schimba sensul suferinţei şi al morţii umane, deschizându-le spre viaţa nouă în care el a intrat cu rănile trupeşti ale pătimirii.Isus, Fiul lui Dumnezeu, a luat asupra sa condiţia noastră umană pentru a o transforma radical.

Din voia si mila acestui Dumnezeu, care nu vrea moartea omului, ci ca acesta sa fie viu cu adevarat si sa traiasca, am reusit si in aceste zile sa vizitam cei cca. 100 de beneficiari, copii, adulti si batrani, gazduiti la cele 3 centre pentru persoanele fara adapost, care au primit fiecare cate o paine si o conserva ! Deasemenea, astazi am ajuns in localitatea Borod (jud. Bihor), unde dupa participarea la sfanta liturghie in Biserica Greco Catolica Borod din comuna, am ajuns la o familie nevoiasa din aceeasi localitate, pe care am mai ajutat-o si cu alte ocazii, de aceasta data daruindu-le o masina de spalat rufe, care era atat de necesara mamei pentru spalarea hainutelor celor 4 copii minori, pe care ii are in grija. Familia este alcatuita din 2 adulti, 4 copilasi minori si alti 2 majori, care deja se descurca pe picioarele lor. Parintii cu cei 4 copii mici locuiesc intr-o casa din lut, la marginea satului, in 2 incaperi saracacioase, avand multe lipsuri si necesitati, fiind mereu in grija parintelui paroh Cornel Chete, dar cum parohia este mica si saraca si posibilitatile de ajutorare a familiilor nevoiase sunt mult limitate ! In acest sens, atat pentru familia vizitata, dar si pentru alti necajiti din aceasta localitate am daruit astazi alimente neperisabile si cativa saci cu haine, care speram ca vor fi de un real folos celor lipsiti si sarmani!

Desi la vederea unor astfel de situatii extrem de dificile de trai, mai ales cand la mijloc sunt copii nevinovati, care nu cunosc bucuria copilariei lipsita de griji, te cuprinde un sentiment apasator de neputinta, dar stim cu siguranta ca El nu isi lasa singuri copilasii sai iubiti! Ne-am dori sa putem continua aceasta misiune de suflet si macar din cand in cand sa putem trimite catre aceaste familii nevoiase din aceasta parohie alimente si alte lucruri necesare si utile pentru ei, caci simtim ca e mare nevoie ca prezenta lui Dumnezeu sa se faca simtita si aici, dar fara sprijinul si sustinerea dumneavoastra, al oamenilor cu suflet mare, deschis la suferinta aproapelui nu vom reusi! De aceea, va chemam in continuare sa dam, impreuna, ca si pana acum, o buna marturie de credinta, solidaritate si dragoste frateasca in Cristos Isus, Domnul nostru!

Multumim din toata inima celor cateva persoane care si in acest weekend au mai raspuns apelului nostru si nu au uitat de suferinta celor din jurul lor!: Manuela si Ducu Hotima, Delia Petruse si Costin Botez, Pusha Zuld, Cret Emilia, Dana Girbovan, dar si altora stiuti mai bine de Bunul Dumnezeu ! Multumiri adresam si parintelui Cornel Chete, de la Borod si lui Mario Pop si Mioara Minea, care si azi au daruit tot ajutor si sprijinul lor pentru buna desfasurare a actiunii noastre! Pe voi, pe fiecare dupa numele vostru, sa va pomeneasca Bunul Dumnezeu intru imparatia sa cea cereasca si sa va rasplateasca!

Va dorim tuturor o saptamana binecuvantata si incheiem aceasta zi frumoasa cu cuvintele psalmistului: „Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat şi n-ai lăsat pe vrăjmaşii mei să râdă de mine. Doamne, tu mi-ai scos sufletul din locuinţa morţilor, tu mi-ai dat viaţă, ca să nu cobor în groapă. Cântaţi Domnului, voi, credincioşii lui, lăudaţi memoria sfinţeniei sale! Căci mânia lui ţine o clipă, dar îndurarea lui ţine toată viaţa. Seara intră în casă plânsul, iar dimineaţa, bucuria. Ascultă-mă, Doamne, ai milă de mine! Doamne, fii tu ajutorul meu! Tu ai schimbat geamătul meu în dans, Doamne Dumnezeul meu, în veci te voi lăuda!” (Ps 29/30,2.4.5-6.11-2a.13b).