Centrul Social-Comunitar Pietrelcina - 01 aprilie 2017

"Doamne, iată, cel care-ţi e prieten este bolnav!” Auzind, Isus a zis: "Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea”

Drumul lui Isus spre Calvar, drum făcut de Isus de bunăvoie şi din dragoste pentru noi, este aproape de ţintă (cf. In 10,18). In evanghelia acestei duminici, a V-a din Postul Mare, îl vedem în Betania, unde ne arată că el este învierea şi viaţa şi că deţine cheile vieţii şi ale morţii pentru oricine crede în el. Lazăr, Marta şi Maria, nişte orfani "oarecare", dar orfani care, datorită credinţei şi prieteniei lor cu Isus, devin cunoscuţi până la Ierusalim, până la marginile pământului şi până în împărăţia cerurilor; şi orfani care beneficiază nu numai de atenţia oamenilor dar mai ales beneficiază de dragostea lui Isus şi de puterea minunilor sale. Deci nişte "oarecare", dar care prin credinţa şi prietenia lor cu Isus, devin un centru de atenţie pentru Dumnezeu şi oameni, binecuvântaţi de Dumnezeu şi de oameni. Un prim mesaj şi o primă veste bună ale pericopei evanghelice de astăzi sunt acestea: Cei mici şi săraci care vin la Cristos devin oameni cu statutul schimbat, iar la această schimbare de statut suntem chemaţi şi unul fiecare dintre noi prin credinţa în Isus, noi care, asemenea lui Lazăr, Marta şi Maria, nu suntem bogaţi şi înţelepţi în felul lumii (cf. 1Cor 1,26-29).

Cu smerenie am iesit si noi astazi sa ne intalnim din nou cu "orfanii" din jurul nostru, saracutii pe care ii avem mereu in grija si care ne asteapta la fiecare sfarsit de saptamana. Astazi a fost randul altor 3 familii 2 din localitatea Apahida si alta din Cluj, sa primeasca vizita misionarilor lui Padre Pio si sa se bucure de darurile aduse, fiecare dintre aceste familii primind un pachet consistent cu alimente neperisabile, paine, produse de igiena, diferite preparate din carne de porc sau pui, haine si incaltaminte. Deasemenea, beneficiarii Centrului "Sf. Ioan al lui Dumnezeu" , administrat de Uniunea Crestina din Romania, din str. Petofi Sandor, au primit conserve de fasole, paine, zahar si ulei, pentru uzul casei, iar toti beneficiarii Centrului Social de Urgenta, au primit cate o paine si o conserva fie de peste, fie de fasole cu carnati. De paine proaspata si calda, s-au putut bucura azi si copilasii care sunt gazduiti la Casa de Copii Casuta Bucuriei.

La iesire din Centrul Social din str. Dragos Voda, unul dintre barbatii gazduiti acolo, ne-a adresat o urare, un pic mai "neobisnuita" : "Sa va dea Dumnezeu viata ! " Imediat urechile, dar mai ales inima a perceput elementul de noutate si fara a ne gandi ce-a vrut sa spuna defapt, gandul ne-a zburat mai departe la ce insemna defapt A AVEA VIATA ? Inseamna oare a trai in bunastare, intr-o casa luxoasa, fara grija zilei de maine, a avea o familie fericita si numeroasa, a avea un job si un statut social de invidiat, a trece remarcat si apreciat in ochii prietenilor si cunoscutilor, a fi obisnuit cum se spune "sa traiesti pe picior mare", fara a putea concepe ca o altfel de viata nu ar putea exista ? Sau mai degraba incepem sa traim cu adevarat atunci cand devenim mici si umili, de neobservat in ochii celorlalti, atunci cand buzele noastre au atins tarana pamantului si ochii nostri s-au uscat de plans cerand Domnului ajutor si indurare pentru a putea depasi dificultatile zilei de maine sau pentru a putea trece cu bine printr-o incercare mare din viata noastra ? "Sa va dea Dumnezeu viata ! "... cu siguranta bietul om a vrut sa ne doreasca o viata frumoasa, lipsita de griji, dar noi ii cerem Domnului, mai departe, sa ne dea tuturor o viata, dupa voia Lui sfanta, nu sa fim scutiti de suferinte si incercari, ci sa primim taria de a le suporta cu rabdare, nu sa traim in bunastare, fara griji, ci sa ne amintim mereu ca in jurul nostru cineva sufera de lipsuri sau de foame, dar mai presus de toate sa traim mereu cu credinta, cu speranta si cu iubire, caci aceste 3 virtuti fac cu adevarat viata "imbelsugata" si frumoasa !

Isus a căutat şi caută mereu oameni simpli pentru a-i înnobila, oameni săraci pentru a-i îmbogăţi, aşa cum i-a căutat pe cei 12 apostoli, aşa cum i-a pe cei trei fraţi din Betania, aşa cum i-a chemat pe mulţi alţii şi aşa cum ne cheamă şi pe noi.Asa ne rugam si asa sa fie !

Pentru darurile pe care am reusit sa le impartim si in aceasta zi acestor frati si surori ai nostri aflati in grele incercari, multumim Domnului, ca ne-a ingaduit sa-L putem intalni din nou prin intermediul lor, precum si acelor donatori care au raspuns aformativ apelului nostru la solidaritate si in aceste zile : firma Panemar, Băcănia Bun, pentru gustoasele si apetisantele produse din carne de porc, daruite in aceste zile, d-nei Delia Petruse, Manuelei Hotima si Ionela Zubascu, lui Daniel si lui Cristian, precum si altor donatori stiuti numai de Domnul ! Va multumim tuturor si ne rugam ca Bunul Tata Ceresc sa va rasplateasca daruirea si inima buna !