"Pâinea noastră cea de toate zilele" - Cu "painea noastra cea de toate zilele"... intr-o "alta lume" !

"“Totdeauna vor fi saraci in tara; de aceea iti dau porunca aceasta: “sa-ti deschizi mana fata de fratele tau, fata de sarac si fata de cel lipsit din tara ta.” ( Deuteronom 15, 11 )

"Mi-am dat seama ca imi place din ce in ce mai mult modalitatea de a defini timpul ca “anii Domnului”. Parca e o recunoastere in sintagma asta a faptului ca timpul nu ne apartine noua, ca nu noi suntem stapanii vietii si ai timpului, desi lumea de astazi incearca sa ne convinga de contrariu. Asa ca ieri, in a 17 zi a lunii mai, Anului Domnului 2018, am pornit impreuna cu surorile baziliene Adriana Doci si Emanuela de la Manastirea Sfanta Macrina, cu parintele capelan al manastirii, cu prietenul nostru Pio Trosino – venit tocmai din Italia sa participe impreuna cu noi la intalnirea cu Cristos de fiecare zi – cu una dintre primele noastre prietene si donatoare Irina Nadia Rogojinschidia si cu una dintre cele mai consecvente si de nadejde voluntare ale noastre, Camelia Parpucea.

Tinta noastra era sa ajungem din nou la oamenii greu incercati din satele Sava, Muresenii de Campie si Bagaciu din comuna Palatca, judetul Cluj. Mai fusesem acolo inainte de Paste si vazand lipsurile mari in care isi duc zilele, am facut tot posibilul ca sa revenim cu un ajutor dupa puterile noastre – ale fiecaruia dintre cei care cu atata daruire si gratuitate au ales sa sprijine cu cate ceva oamenii din acea zona. Trecand de Apahida am parasit drumul national si, dupa un timp, am intrat pe drumurile neasfaltate care duc la satele unde voiam sa ajungem. Desi peisajul minunat ne-a atins sufletele asa cum doar creatia Domnului poate sa o faca, nu am putut sa nu ne intrebam daca pe asemenea drumuri circula oare zilnic autobuze? Sau oare cum reusesc sa ajunga ambulantele la vreo urgenta din zona? Sau cum se circula in conditii de iarna? Cum s-ar putea deplasa oamnenii aceia la vreun eventual loc de munca in una din localitatile invecinate?

Prima oprire a fost la scoala din satul Sava. O scoala mica, dar recent renovata – curata si primitoare. Acolo am fost intampinati de copiii din clasele I-IV, dar si de piticii de la gradinita, care ne-au cantat si ne-au spus poezii, au avut replici haioase si in general au creat o atmosfera incantatoare, care ne-a facut sa traim din nou pentru cateva momente in universul acela minunat al copilariei curate si vesele. Au fost impartite copiilor daruri – caiete, dulciuri, tricouri si sepci, dar si un calculator, o imprimanta multifunctionala si un dvd player pentru uzul intern al scolii. Iar ei ne-au daruit ceva ce in orase nu se mai gaseste decat foarte rar – buchete de flori care aveau acea aroma inconfundabila a florilor crescute in libertate – bujori si iasomie.

Apoi, am vizitat familiile copiiilor pe care ii intalnisem la scoala, precum si alte persoane, singure sau in familii, aflate in nevoie. Intalnirile acestea sunt mereu surprinzatoare, mereu de o bogatie incredibila. Dincolo de pachetele consistente cu alimente (in numar de 30) si de nenumaratele pachete cu haine – curate, in stare foarte buna si etichetate in functie de varsta si genul copiilor carora le erau adresate – si pentru care va multumim din toata inima – este intalnirea dintre oameni, dintre suflete. Ceea ce ne imbogateste cu adevarat este felul in care privirea noastra se intalneste cu privirea celor de langa noi. Si cate povesti spun ochii oamenilor … Povesti despre iubire, despre iertare, despre intelegere, despre lupta, despre boala, durere, suferinta si neputinta, despre dezamagire, dar si despre speranta. Oricat de in detaliu am incerca sa povestim cum a fost, nu am reusi sa redam cu adevarat, pana la capat, tot ceea ce s-a intamplat azi. Dar sunt cateva momente pe care trebuie neaparat sa le povestim. Trebuie neaparat sa va spunem despre o tanara mamica foarte bolnava care isi privea cu ochii in lacrimi cei patru copii si ne spunea intr-un mod foarte simplu ca tot ceea ce isi doreste este sa mai petreaca putin timp cu copiii ei. Ca oricat de rau s-ar simti, in fiecare dimineata se ridica din pat pentru ei. Si ca se roaga ca aceea sa nu fie ultima zi in care se mai trezeste. In timp ce vorbea, lacrimile curgeau de neoprit pe obrazul ei. Erau lacrimi de iubire curata, pe care cred ca toti cei care le-au vazut curgand atunci nu le vor uita vreodata. Si pe care Dumnezeu suntem absolut siguri ca i le-a numarat … Trebuie sa va spunem si despre trei batranei pe care i-am intalnit intr-o casuta care statea sa se naruiasca pe ei, aflati la capatul puterilor, si care nu reuseau sa inteleaga cum ar putea sa ajunga la un medic. Si carora noi nu am reusit sa le explicam de ce ambulantele ar putea sa ajunga eventual in satul lor si ar putea chiar sa ii duca la un spital, dar apoi nimeni nu ar avea suficienta rabdare sa ii asculte, sa-i inteleaga si sa le aline macar putin durerile. Si de ce nimeni nu s-a gandit ca oamenii acestia nu ar avea apoi cu ce sa se intoarca in satul lor.

Dincolo de argumentele economice si medicale, nu am putut sa nu simtim ca uneori “pierdem putin din sensul vietii” pe care Dumnezeu a pus-o in noi. Mai trebuie sa stiti si despre rugaciunile simple pe care le-am rostit impreuna cu acesti oameni. Despre seriozitatea si caldura cu care parintele Pop Ioan binecuvanta familiile si casele acestea. Despre frumusetea ochilor copiilor. Despre dedicarea si implicarea imposibil de descris a educatoarei din satul Sava care ne-a condus la o parte din aceste familii. Despre invatatorul care de o viata incearca sa pastreze lumina din ochii si mintea acestor copii. Despre privirea blanda a surorilor baziliene si despre naturaletea si spontaneitatea lor fantastice. Despre mama-copil de 15 ani, care isi hranea fetita de o luna intr-o camera pe care o impartea cu alti patru oameni din familia ei, intr-o casa care nu era a lor si in care in fiecare camera statea alta familie in chirie. Intorcandu-ne la sfarsitul zilei, obositi, dar plini de certitudinea frumusetii drumului impreuna cu Cristos, am spus din adancul inimii “Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta.” (marturie Camelia Parpucea)

Dupa o astfel de experienta, care va ramane cu siguranta in inimile si mintea noastra multa vreme de-acum incolo, nu ne ramane decat sa multumim tuturor acelora care ne-au sprijinit intr-un fel sau altul, ca sa putem duce la bun sfarsit aceasta actiune: familiilor Anamaria Dragoste, Daniel Seleusan, lui Cristian, prin daruirea carora am putut face cele 30 de pachete cu alimente in valoare de peste 2000 lei, dar si celor care au donat haine pentru copiii din aceste sate, Asociaţia Filantropică " Sfântul Onufrie ", Patricia Kudo si prietenele dumneaei, Raul Andrei Ghita si multi altii, stiuti mai bine de Domnul, care au contribuit fiecare cu cat a putut si a dorit ! Multumim deasemenea, celor care, prin munca lor fizica si timpul dedicat, au contribuit la buna desfasurare a actiunii de ieri: Surorilor Baziliene de la Manastirea Sfanta Macrina, in special maicii Marcela, pentru tot sprijinul si disponibilitatea si sorei Adriana Doci, pentru buna organizare, sorei Emanuela, parintelui capelan Ioan Pop, prietenului nostru din Italia, Pio Trosino, Irina Nadia Rogojinschi , Camelia Parpucea, precum si domnului invatator si doamnei educatoarea din satul Sava, care ne-au insotit pe parcursul intregii zile si au ajutat la distribuirea si impartirea pachetelor acolo unde a fost mai multa si mai mare nevoie! Bunul Dumnezeu sa va rasplateasca si sa va binecuvanteze pe toti, cu al Sau har si cu a Sa iubire de oameni !